Puttycat’s Den

Pe ecranul telefonului mobil pe care îl freci inconștient de față toată ziua sunt bacterii mai multe și mai variate decât într-o toaletă nespălată de un an. Periuța de dinți cu care crezi că faci lucruri bune pentru interiorul tău e de fapt o colcăitoare de microbi, iar unii dintre ei provin din cealaltă extremitate a corpului. Când pui mâna pe o bară în autobuz, e ca și cum ai scormoni prin gunoi la Glina, pentru că mijloacele de transport în comun nu se dezinfectează niciodată. Te duci la fast food și vrei să te speli pe mâini înainte să apuci cartoful și să-l duci la gură, dar mai bine te abții, dacă nu reușești să deschizi ușa cu cotul la întoarcere și vei atinge *inserează aici sunete dramatice* clanța?
Read the rest of this entry »

Eram deunăzi într-un cabinet de recoltare a sângelui, această anticameră a morţii pentru bărbaţii de pretutindeni. Se lucra la 2 ace, aşa că în timp ce din mine se scurgea ketchupul, în partea cealaltă a camerei o altă asistentă se chinuia să facă acelaşi lucru pe doi mini-oameni de vreo 3 ani, aduşi de mama lor. Prima a fost fetiţa, care nici măcar nu a crâcnit. Când a venit şi rândul lui, băieţelul a început să urle şi să se zbată de parcă-l aruncase cineva în groapa cu furnici. Mă gândeam că i-o fi spart ceva pe-acolo, i-a scăpat acul până-n os, năroada aia omoară copilul. Când colo, nu-l atingea nimeni nici măcar cu un fulg, dar asta nu l-a împiedicat să urle un sfert de oră până a obosit şi s-a lăsat înţepat.

Read the rest of this entry »

Terminați cu prostiile astea de hipsteri rarefiați intelectual. M-am săturat să aud cât de frumos e răsăritul, marea, copilul care aleargă către mare, colindele cântate cu familia sub cerul liber, la -10 grade. Cum, colindele se cântă într-o casă încălzită, lângă un brad de 300 lei crescut de olandezi? Eu credeam că astea-s moca, de la spiridușii lui Moș Crăciun! Nimeni nu admiră frumusețea nemărginită a vieții și a naturii când nu a mâncat de 3 zile și n-are unde dormi. Sau poate voi ați întâlnit și boschetari fericiți?
Read the rest of this entry »

A fost odată ca niciodată un român care a trecut balta ca să muncească la capitaliştii obezi. Sau s-a oprit mai aproape, prin Franţa la cerşit, prin Anglia la şmanglit, prin Germania la însuşit bunurile altora. Detaliile chiar nu-s importante, esenţial e că a trăit o perioadă în afara patriei-mume.

Alţi români, mai ghininioşti, îşi permit doar un olinclusiv la prietenii bulgari, o raită pe la greci sau o maximă extravaganţă în Turcia. Întorşi acasă după o săptămână de huzur şi îndopare cu stil, mai trăiesc în amintirea zilelor petrecute peste graniţă. Doar puţin, cât să arate oricui cele 500 de poze făcute pe marginea piscinei, sub palmier (marea-i pentru fraieri fără valoare) şi să povestească pe îndelete câte feluri de mâncare avea bufetul suedez.
Read the rest of this entry »

PASUL 1. Ia-ți învelitori de picioare UGG. Nu vreau să le numesc cizme, din respect pentru încălțămintea adevărată. “Da, dar sunt așa de comode și de pufiloase!” Știu, anul trecut chiar am încercat să mă conving și eu asta, în disperare de cauză (plecam de revelion în Budapesta și se-anunța o mini-eră glaciară iar eu eram ca un dinozaur în chiloți; stai, fără chiloți). În fine, voiam neapărat ceva anti-sloi să-mi compenseze circulația periferică leneșă, așa că m-am tot sucit și m-am învârtit pe lângă o grămadă de UGG-uri. Deși picioarele mele erau în extazul moliciunii călduroase, ochii tot nu se puteau obișnui cu atâta urâțenie. Până la urmă am găsit niște pufoșenii clasice, care nu arătau de parcă ar fi fost făcute pe genunchi de un eschimos ciung și miop. Concluzia: există alternative la fel de confortabile și mult mai estetice.
Read the rest of this entry »

Oprește-te un minut. Privește lucrurile așa: spartanii își aruncau copiii nevolnici în prăpastie, noi ne forțăm bebelușii născuți înainte de termen să trăiască. Incubatoare, operații pe cord la mogâldețe de câteva zile. Tuburi de oxigen. Survival of the weakest. În zilele noastre, singurii nou-născuți defecți care-s respinși de societate sunt puii de găină rahitici. Ce sens are să risipești mâncare pe un pui care nu-ți va ajunge nici pe-o măsea, așa că îl arunci la groapă. Ești dumnezeul lui, cum ești și dumnezeul animalelor de companie bolnave sau al câinilor fără stăpân. Când ceva îți devine incomod, nu eziți să îl eutanasiezi, într-un act de extremă mărinimie. Numai să nu fie om. Alb. Straight. Nedrogat. Dacă se poate, și frumos. În rest…

Nimeni nu se gândește că-i ceva greșit în genetica lui și natura încearcă să-i spună asta. Băi, paricopitato, vezi că ai adn-ul defect, ești predispus la cancer de unghii și neam de neamul tău o să pățească la fel. Nimeni nu se gândește că-i ceva greșit cu stilul lui de viață și boala e doar palma naturii. Toți vrem să trăim, indiferent cât de defecți am fi, genetic sau comportamental. Mă rog, în afară de sinucigași, care-și elimină singuri nebunia din piscina genetică, kudos for them. Până la urmă, poate-s cei mai raționali oameni de pe planetă.

Suntem 7 miliarde de egoiști. Medicina ne-a adus pe toți aici, în punctul în care un organism deficitar din punct de vedere genetic nu mai înseamnă neapărat moarte, ca la animalele de rând. Genele bolnave supraviețuiesc și sunt duse mai departe, tot mai departe. Până unde? Mă uit în jurul meu și nu-mi vine să cred câți oameni bolnavi sunt. Câți dintre ei sunt tineri și foarte tineri. Oare părinții lor ar fi trebuit să supraviețuiască până la vârsta procreării? De ce se încăpățânează absolut toți să aducă un copil pe lume, deși sunt conștienți de defecte majore sau boli ereditare?

Am luat-o razna, nu? Avem dreptul să trăim. Toți. În egală măsură.

…Oare?

Vine un moment în viaţa fiecărui gras, de obicei când trebuie să-şi facă hainele la comandă sau să caute magazine speciale pentru XXXXXL, când îşi dă seama că poate nu ar trebui să mai mănânce aşa mult. Totuşi, frigiderul e în continuare acolo. Mare şi plin de hălci de carne şi de prăjituri. Să fim serioşi, trebuie să fii un titan al stăpânirii de sine ca să nu deschizi larg cutia albă cu minuni, la 12 noaptea, şi să cărăbăneşti direct din oală ce apuci. Şi cum grasul nu e vreun ciudat, ca nemâncaţii ăia de călugări care o ţineau tot într-o rădăcină şi meditaţie până se mumificau, ia o altă hotărâre, mai puţin periculoasă: se va abţine de la mâncare doar în public.

Read the rest of this entry »