Eu nu cred că uniunea temporară dintre Amsterdam și omul de mai jos ar trebui să aibă loc. Sau că fetele ar fi trebuit să voteze acest zâmbet cu cipilică și eșarfă. De ce? Ei, dragii babei, să vă spun o istorioară amuzantă în mai puțin de 10.000 de caractere și fără intenția de a vă vedea chiloțeii.

Se făcea că era o seară friguroasă de octombrie și stând eu la gura sobei, frământată de probleme-n dragoste imaginare, îmi vine ideea de a posta pe twitter dublu direcționat. Target 1: sursa scâncetelor din corazon (parafrazez ce-mi zice el cu duioșie adesea); target 2: oricine mai pică, wannabe trolls are not picky.

Câțiva îmi deplâng frustrările, câțiva sunt amuzați; nimic neobișnuit. Până a doua zi dimineața, pe la 7.30, când zâmbetul cu cipilică cu care n-am schimbat 2 vorbe în viața mea – nici măcar virtual – se stropșește la mine:

Eu mă panichez nițel, nu-s obișnuită să mă ia lumea tare la ora la care sunt o pleașcă de entuziasm sedusă de un nou răsărit, așa că zic să nu-mi stric zenul matinal precar și o dau mai mult neutră.

Amuzantul AR nu se oprește, însă, aici. Dacă eram lângă el seara și aș fi făcut glumița asta, probabil că m-ar fi tras de codițe până aș fi învățat că numai Omul are voie să trolleze pe internet, în vreme ce muierea îl susține din bucătărie.

Vedeți, ce v-am zis? Amuzant, ca de obicei. Data viitoare, poate mă lasă să-l sărut pe cipică. Nu pot să-i mărturisesc că m-a cucerit prin șarm și haz și nu e nici măcar ora 8 AM, dar fac o aluzie subtilă la gradul meu de umectare.

Iar el, din motive obscure, nu îmi apreciază disponibilitatea de femeie suferindă și îmi frânge inima.
Altul…

De aceea, zic: fetelor și iaurturilor din toată lumea, nu vă lăsați păcălite! Cineva nu e amuzant, serios.

Și dacă-mi spuneți că problema-i de fapt la mine și de-aia lumea mă ia de bună, vă mai supun atenției câteva mostre de râs marca AR:

Verdict?